news picture

26-03-2010

Universitatea de Vest „Vasile Goldis” a organizat vineri, 26 martie 2010, in Aula „Stefan Cicio Pop”, intre orele 10.00 si 12.00, conferinta de lansare a proiectului national „Scoala Postdoctorala pentru Biodiversitate Zootehnica si Biotehnologii Alimentare pe baza Ecoeconomiei si Bioeconomiei necesare Ecosanogenezei”.
Acesta este primul proiect de Scoala Postdoctorala din tara noastra, finantat din fonduri europene nerambursabile cu cinci milioane de euro, prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – POSDRU, la care s-a semnat Contractul de Finantare nr. E 1305 in data de 26 februarie, de promotorul de proiect Institutul National de Cercetari Economice al Academiei Române - INCE. Proiectul a inceput oficial la 1 martie 2010, fiind derulat prin Centrul de Studii si Cercetari pentru Biodiversitate Agrosilvica din cadrul INCE, in parteneriat cu Universitatea Lucian Blaga – Sibiu si Universitatea de Vest Vasile Goldis – Arad, precum si cu alti parteneri si subcontractanti din tara si strainatate.

 


news picture

08-03-2010
USAMV - Bucuresti


In data de 08.03.2010 am participat la seminarul intitulat "SOLUTII INFORMATICE PENTRU MANAGEMENT AGRICOL" organizat de USAMV Bucuresti, in colaborare cu Progis Software Gmbh, Siveco S.A si Pfandl & Mayer S.R.L;

Au mai participat si specialisti din partea Ministerului Agriculturii, APIA, oameni politici si fermieri.


news picture

12-02-2010
CCIAT - Timisoara

 


Vineri, 12 februarie 2010, Sala Europa a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT Timisoara Am luat parte la evenimentul organizat la, in vederea prezentarii potentialului economic si a oportunitatilor de investitii oferite de Provincia Vojvodina, cu accent pe reteaua de logistica si de transport.


news picture

04-11-2009
Srpski Itebej

 


In data de 04.11.2009 a avut loc prezentarea Sistemului Informatic Geografic 'WinGIS' si a pachetului de programe 'AgrOffice' in fata unui grup de operatori din domeniul agricol si a unor profesori si studenti din Voievodina.

Activitatea a fost organizata impreuna cu firma YU TEAM SOFTWARE din orasul Zrenjanin.


news picture

04-10-2009
GeekMeet #8 Timisoara

 

 


A 8-a intalnire GeekMeet Timisoara a avut loc duminica 4 octombrie de la ora 14:00 in cafeneaua D'arc. Firma noasra a sustinut o prezentare despre Sisteme |nformatice Geografice (G.I.S. - S,I,G,)


news picture

12-05-2009
Conferinta 'EUROGI' ,'INSPIRE', 'PROGIS', 'CAGI'

 

 

Conferinta anuala EUROGI, INSPIRE , PROGIS si CAGI a avut loc intre 12 - 13 mai la Praga, existand intalniri specifice si cursuri de formare profesionala.